Deviația strică reputația

Dacă tot au postat bloggerii feedback (aici mă refer în special la Andreea Ursu), de la Social Media Snow Camp, am să tratez tema reputației online plecând de la ce au spus câțiva dintre ei.

Victor Kapra zicea că „Social Media ar trebui să funcționeze pe principiul „știu pe cineva”. Da, dacă pornim de la ideea că cei care se aseamănă se adună, chiar și online, din click în click dai de cineva și cineva (dacă vrea) dă de tine,  în final nu astfel este determinată reputația; adică, nimeni nu te va categorisi pozitiv sau negativ în funcție de site-ul sau blogul care l-a trimis la tine, ci mai de grabă din profilul pe care îl construiești pe blog sau pe rețelele de socializare.

Cabral  spunea că „cel mai sigur mod de a-ți pierde followerii și fanii e de a te lăuda singur”. Nu neapărat, inegalabilul Charlie Sheen a postat pe contul lui de Youtube (Sheen’s Korner) câteva clipuri în care-fiind probabil fumat- s-a lăudat și s-a autoproclamat în toate felurile, plus că a mai băgat și câteva cuvinte urâte la adresa lui Chuck Lorre… și totuși nu și-a pierdut fanii, ba mai mult, anul ăsta stabilit un record mondial pentru cel mai scurt timp în care s-au înregistrat un milion de followeri la contul lui Charlie pe Twitter.

Chinezu l-a citat pe Socrate care zicea că ”Buna reputație înseamnă efortul de a fi mereu ceea ce vrei să pari că ești”; bun, asta e cu două tăișuri. De ce ai vrea să ”pari” cumva, ideea este să fii autohton, nu? Dar, dacă ai mari șanse să dai greș fiind adevăratul ”tu”?

Ceea ce mi-a atras atenția și m-a determinat să doresc să mă schimb puțin privind reputația online a fost o întâmplare nefericită în care cuvintele și pozele mele au fost percepute greșit. Da, e adevărat, scheletul din dulap ar trebui să rămână un secret, însă cum să mă cenzurez într-atât încât să nu îmi afecteze partea kinky a personalității mele, CUM?

Ai parte?

Vă mai amintiți de super faimoasa, super erotica reclamă la Kandia?

Cred că aveam vreo 13 ani când reclama era difuzată la televizor și îmi amintesc acel sentiment-de puber scârbelnic- când abia așteptam să vină pauza publicitară, o prindeam destul de rar, mai ales că se difuza la ore târzii și doar pe anumite canale tv, iar eu, ca o elevă silitoare și conștiincioasă, închideam televizorul la ora 8 și jumătate ca să mai pot citi încă o oră înainte de culcare, așa că nu prea apucam să mă bucur de reclama mea preferată.

După cum ați observat, iubirea  mea pentru hedonismul erotic s-a manifestat de la o vârstă fragedă, deci înțelegeți nemulțumirea mea când am văzut că reclama a dispărut de tot de pe posturi. Eram revoltată, indignată, dar mai ales frustrată la ideea că nu o voi mai vedea niciodată, adică… era reclama mea, simțeam că făcea parte din adolescența mea precoce, prima oară când am văzut reclama la ciocolata Kandia a fost prima oară când am realizat că mi-ar plăcea să lucrez sau măcar să cochetez în domeniul și cu publicitatea și advertising-ul.

Am auzit ulterior că a fost interzisă pentru că imaginile erau prea deocheate, că era prea mult chiar și pentru o reclamă și cică mai era și cu tentă rasistă pe deasupra.

Ei… cu tristețe în sufletul meu de carne și cu dorința încă în suflet 😛 vă spun că mi-ar plăcea tare mult să mai văd reclame din astea. Știu că există astfel de reclame, dar nu sunt difuzate pe tv; în ciuda reglementărilor CNA, mult mai restrictive acum, aș vrea să deschid și eu într-o zi televizorul și să rămân fascinată, măcar puțin impresionată sau gâdilată de o reclamă de acest gen.

Fie că sunteți sau nu de acord cu mine, sigur aveți vreo reclamă care v-a marcat anii ”copilăriei” și încă păstrați acele reminiscențe în mintea voastră, sau n-am dreptate?

Oh, no you didn’t!

Lari mi-a dat leapşa şi se pare că trebuie să spun care cred eu că e cea mai urâtă modalitate de a răspunde la comentarii negative.

Eu cred că depinde de situaţie; dacă postezi texte de rahat şi ai ceva ceva follow-eri, atunci cel mai probabil că ei vor reacţiona negativ sau cel puţin neutru, i.e. nu vor comenta deloc. Când asta se întâmplă, cel mai penibil lucru pe care l-ai putea face ar fi să îţi dai comment singur.

Dacă postezi texte cu teme delicate sau controversate, cu siguranţă vor fi două feluri de comment-uri, pro şi contra. Dacă ai noroc şi mulţi vizualizatori, se vor ataca unii pe alţii, dacă nu, va trebui oarecum să le dai replică la cei care depăşesc măsura-desigur trebuie să te asiguri că ai câştig de cauză. Cea mai urâtă situaţie ar fi cea în care începi să le-o tragi cu înjurături.

Când cei care comentează te atacă direct pe tine în comment, nu textele tale, atunci treaba e complicată. Pe de o parte tu vrei să araţi că nimeni nu face mişto de tine, pe de altă parte vrei să pari educat. Cea mai proastă mişcare pe care ai putea să o faci ar fi să îţi înşiri toate calităţile într-un reply, să te ridici în slăvi şi să te flatezi singur ca să îl faci să înţeleagă că eşti un zeu şi cum de şi-a permis să pună degetele lui de muritor pe tastatură şi să dea un asemenea coment lui alpha şi omega al blogurilor.

Cam atât mi-a venit în minte să scriu în legătură cu acest subiect.

Dau leapşa mai departe la:

Costel

Caius

Alisa

Iza

Relu

Dă în târfă

Campania online numită „Hit the bitch” a fost lansată în 2009 de către PR-iştii din Danemarca pentru a veni în ajutorul femeilor care şi-o luau la trei coaste de la soţii sau iubiţii lor. Din câte am citit, campania încă se desfăşoară, deci s-a transformat mai de grabă într-un site pentru danezii care vor să-şi descarce violenţa online. Ca să mă înţelegeţi mai bine am să vă povestesc pe scurt ce e cu site-ul ăsta: pe prima pagină apare o tipă cam speriată pe care poţi să o loveşti până îi dă sângele pe nas; partea freaky-cu cât o loveşti mai mult, cu atât devii mai tare şi mai gangsta, iar ea cade în comă ca o nenorocită care a avut tupeul să pună ochii pe tine.

Mi-e teamă să mă gândesc ce ar face românaşii ciobănaşii noştri dacă ar fi un astfel de site şi la noi, poate ar scădea numărul de crime de prin satele astea din cucuieţi, unde Ion o înjunghie pe Mărioara pentru că şi-a dat-o în cucuruz cu fratele lui.

Loong Tail :P

Stimate Domnule Ciurel,

Ştiu că trebuie să scriu despre long tail,

Dar mi-e tare greu…

De ce nu pot să scriu despre ce vreau eu?

E corect oare,

Să scriem la comanda dumitale?

Oare aşa e bine să ne pregătim,

Să stăm toată ziua şi să gugăluim?

Unii dintre noi nici măcar nu ştim să scriem

şi nu ne lăsaţi nici să copiem,

Noi venim la seminar

ca să intrăm pe Facebook iar,

Venim pentru prezenţe,

iar în pauză ne strecurăm afară pe sub,

pentru că nu mai vrem să ne uităm pe Youtube.

…………………………………………………………………

Domnule Ciurel,

Nu am scris despre Long tail,

dar am să încerc în viitor

să scriu mai cu spor.

 

 

Don’t F..k a book! Facebook!

De multe ori mă gândesc la timpul pe care l-am pierdut făcând numai prostii (de tot felul :D), ba citeam nişte cărţi care nu aveau legătură cu materiile pe care le studiam, ba citeam numai articole freeky din care îmi culegeam inspiraţia pentru gândirea mea bolnavă ş.a.m.d (nu am mai folosit de mult abrevierea asta).

Apoi a apărut Facebook-ul, satana învăţăceilor de pretudindeni. Zic şi eu aşa… nu vi se pare că vă cam ispiteşte când ajungeţi acasă şi în loc să vă puneţi pe treabă, parcă mai de grabă aţi juca Sims Social, Farm Ville sau tot felul de crescătorii de porci virtuale prin care să devii fermierul sau grădinarul perfect (România chiar are potenţial în domeniul agriculturii…)?

 

 

Ai fost băiat rău şi trebuie să te legăm!!!

Dacă tot trebuie să vorbim despre bad PR, hai mai întâi să vorbim despre moravurile oamenilor din jurul nostru şi despre ce influenţă au ele asupra noastră.

Ei, hai să dăm câteva exemple. Ce ziceţi râsul isteric cu tente spasmodice ale unui personaj cunoscut nouă şi care ne predă într-un mod atât de „amuzant” şi creepy în acelaşi timp?

Dar mai e: imaginaţi-vă la bazinul de la baza II al Politehnicii, ieşind din apă relaxaţi, când deodată se arată persoana pe care aţi respectat-o atât de mult, care stătea în faţa voastră în sacou şi pantaloni, iar acum e acoperit doar de un costum de baie. Nu spun că e un lucru rău, dar personal, nu aş mai putea să mă concentrez la seminarii sau la cursuri la fel dacă mi s-ar întâmpla asta. Câţiva drintre noi au văzut şi „partea cealaltă”, poate nu au vrut să facă mare tevatură din acest lucru, dar dacă ar face, ce ar spune?

Dar ce ziceţi de domnul Ciurel? E simpatic, ştie el ce zice, dar nu prea auzim ce zice (nu doar pentru că am stat în spate la ultimul curs), mi-au confirmat asta şi fetele din primul rând, asta e o problemă, pentru că oricât am încerca să fim atenţi, cuvintele par să se piardă pe drum, între o mustaţă şi aerul irespirabil din Ca3.

Asta numesc eu o comunicare nereuşită, care ajunge distorsionat, care lasă loc de interpretări sau neînţelegeri în rândul publicului său.

🙂